OG 5/2001. Clauza compromisorie. Competenta.

Litigiul dintre parti, in prezenta clauzei compromisorii, este de competenta instantei arbitrale, cu atat mai mult cu cat prin conventia arbitrala nu au fost vizate doar anumite litigii ce se vor naste din contractul partilor, ci litigiile de orice fel decurgand din executarea prezentului contract.

Curtea de Apel Cluj,

Decizia comerciala nr.1472 din 10 octombrie 2002

Prin ordonanta, intitulata incheiere nr.311/2002, Tribunalul Maramures a admis cererea creditoarei S.C. C. S.A si a somat debitoarea S.C. MP S.R.L ca in termen de 10 zile de la primirea somatiei sa plateasca creditoarei suma de 760.088.442  lei si suma de 303.000 taxa de timbru.

Hotararea a fost atacata cu actiune in anulare de catre debitoarea S.C. MP S.R.L.

Prin sentinta nr. 1432/2002 s-a respins actiunea in anulare formulata de debitoare, retinandu-se faptul ca unicul motiv invocat in actiunea in anulare a fost lipsa competentei materiale a tribunalului de a solutiona cererea de somatie de plata avand in vedere ca potrivit clauzei inserate in cuprinsul contractului existent intre parti, litigiile decurgand din executarea contractului sunt de competenta arbitrajului de pe langa Camera de Comert si Industrie. In raport de aceasta, tribunalul a apreciat ca in solutionarea cererilor formulate in materie comerciala ce urmeaza procedura stabilita de O.G. nr. 5/2001 competenta tribunalului a fost stabilita prin art. 2 alin. 1 din acest act normativ si ca in absenta unei reglementari speciale referitoare la inlaturarea competentei instantelor judecatoresti in cazul in care partile au inserat in contract clauza de jurisdictie speciala a unui anume arbitraj, competenta revine instantelor prevazute la alin. 1, art. 2 din O.G. nr. 5/2001.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs debitoarea solicitand admiterea lui, casarea sentintei atacate, admiterea cererii in anulare si anularea ordonantei atacate, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea recursului se arata ca in conformitate cu dispozitiile art. 19 din contractul existent intre parti si care a ocazionat litigiul dintre ele, toate litigiile decurgand din executarea acestui contract sunt de competenta comisiei de arbitraj de pe langa Camera de Comert si Industrie. Prin urmare, in mod expres si mutual partile au convenit asupra inserarii clauzei compromisorii in contractul lor, fapt care in mod obligatoriu antreneaza necompetenta materiala a instantei de drept comun in solutionarea litigiului, unica instanta competenta fiind cea arbitrala.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:

Norma din art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001 apare ca derogatorie de la dreptul comun numai in ceea ce priveste competenta de atributiune sau materiala a instantei deoarece aceasta este cea in care criteriul de stabilire a competentei este valoarea obiectului. Ea nu este insa imperativa, respectiv solutionarea cererilor vizate de ea nu este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti si, in principiu, ele pot fi solutionate pe calea arbitrajului. Aceasta intrucat, potrivit art. 340 Cod procedura civila partile ’’pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie’’; deci nu procedura este elementul esential pentru instituirea unei competente generale exclusive a instantelor judecatoresti, ci obiectul litigiului: drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Or, cererile formulate in procedura somatiei de plata nu au un obiect si o cauza diferite de actiunea in pretentii de drept comun, in care clauza compromisorie este indiscutabil admisibila, ci doar sunt solutionate dupa procedura speciala prevazuta de O.G. nr. 5/2001, care, in art. 5, prevede chiar posibilitatea realizarii unei tranzactii in cadrul acestei proceduri. Rezulta deci ca, in cazul in care intre parti exista o clauza compromisorie, competenta de soutionare a cererii revine instantei arbitrale, iar cererea in somatie de plata adresata instatei de judecata in acest caz este inadmisibila.

Constatand necompetenta materiala a instantei de judecata in solutionarea prezentului litigiu – data fiind clauza compromisorie dintre parti – curtea nu va putea decat sa anuleze ordonanta in somatie de plata fara insa a-si declina competenta  si a trimite cauza spre solutionarea instantei arbitrale. Ca atare, instanta de judecata nu poate sesiza (prin declinarea competentei si trimiterea dosarului) instanta arbitrala cu solutionarea litigiului iar acesta nu se poate investi in acest mod intrucat arbitrajul se desfasoara potrivit unor reguli specifice care vor trebui sa fie stabilite sau acceptate de catre parti, atunci cand nu s-au stabilit prin contract. Instanta arbitrala nu este obligata sa solutioneze litigiul dintre parti urmand procedura specifica jurisdictiei comerciale decat daca s-a prevazut aceasta anterior prin clauza compromisorie sau a fost acceptata prin compromisul arbitral.