Insolventa. Deschiderea procedurii.

May 19, 2011   //   by Admin   //   Drept comercial, Drept procesual civil  //  Niciun comentariu

Prezumtia instituita de art.3 alin.1 lit a) din Legea nr.85/2006 este o prezumtie legala relativa (juris tantum) care poate fi rasturnata prin administrarea unei probe contrare, cum ar fi dovada suficientei fondurilor banesti disponibile.

Curtea de Apel Cluj,

Sectia Comerciala, de Contencios Administrativ si Fiscal

Decizia Nr. 1101/2009  din 24 Martie 2009

S-a luat in examinare recursul declarat de debitoarea SC I SRL CLUJ NAPOCA, impotriva sentintei 140 din 14.01.2009 pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj in dosar nr. 4094/1285/2008, in contradictoriu cu intimatii.SC F G SRL, SP A C SRL, avand ca obiect procedura insolventei-deschiderea procedurii judiciare.

Prin sentinta comerciala nr.140 din 14 ianuarie 2009 Tribunalului Comercial Cluj a admis cererea formulata de creditoarea SC F G SRL impotriva debitoarei SC I SRL si a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC I SRL. Pentru a dispune astfel, judecatorul sindic a retinut ca, intre parti s-a incheiat la 13 mai 2008 contractul de vanzare-cumparare beton si servicii anexe, in temeiul caruia creditoarea, in calitate de vanzator, a livrat debitoarei beton si a prestat servicii anexe in valoare de 72481,71 lei

Din recunoasterea creditoarei referitoare la platile anterioare deschiderii procedurii, a rezultat ca la data sesizarii judecatorului sindic cu prezenta cerere, creanta creditoarei asupra debitoarei era de 31793,67 lei, plus penalitatile de intarziere si a fost achitata de catre debitoare inaintea pronuntarii hotararii, insa debitoarea nu a achitat penalitatile de intarziere aferente debitului, astfel ca judecatorul sindic a ajuns concluzia ca debitoarea se afla in stare de insolventa.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs debitoarea solicitand admiterea acestuia si casarea hotararii atacate in sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de SC F G SRL impotriva recurentei, ca fiind inadmisibila si nefondata.

Instanta a procedat la casarea hotararii judecatorului sindic potrivit art. 304 pct 5 Cod procedura civila si a retinut cauza spre rejudecare in virtutea dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila. Procedand la rejudecarea in ansamblu a cauzei Curtea retine ca debitorul fata de care s-a solicitat deschiderea procedurii nu se afla in insolventa pentru urmatoarele considerente:

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:

Potrivit art. 33 alin (1) din Legea nr. 85/2006 in termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, judecatorul sindic va comunica cererea, in copie debitorului.

Curtea retine ca prima instanta a procedat la comunicarea catre debitorul recurent a cererii creditorului la data de 8 ianuarie 2009, astfel ca termenul de 10 zile prevazut de lege pentru formularea contestatiei urma sa expire la data de 20 ianuarie 2008.Din aceasta perspectiva judecatorul sindic a pronuntat hotararea de deschidere a procedurii insolventei fata de debitorul recurent la data de 14 ianuarie 2009 deci inainte de expirarea termenului legal de formulare a contestatiei.

Prin urmare, pronuntarea hotararii de deschidere a procedurii insolventei anterior expirarii termenului legal de formulare a contestatiei, atrage casarea sentintei atacate, motiv pentru care se admite recursul declarat de debitoarea SC I SRI Cluj impotriva sentintei civile nr. 140 din 14.01.2009 pronuntata in dosar nr. 4094/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o caseaza si retine cauza spre rejudecare.

Analizand fondul cauzei, Curtea retine:

Cererea de deschidere a procedurii insolventei nu indeplineste totalitatea cerintelor legale, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozitiile art.33 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei raportat la dispozitiile art.3 pct.1 lit a respectiv art.3 pct 6 si 12 din Legea nr.85/2006.

Neplata cuantumului creantei nu este consecinta starii de insolventa a debitorului si mai mult decat atat aceasta nu dureaza de cel putin 30 de zile. Prezumtia instituita de art. 3.1 lit a din Legea nr. 85/2006 este o prezumtie legala relativa (juris tantum) care poate fi rasturnata prin administrarea unei probe contrare, cum ar fi dovada suficientei fondurilor banesti disponibile.

Astfel, rezulta in mod cert ca suma de 34.019,23 lei, reprezentand debit de baza, nu era scadenta decat la data de 12 noiembrie 2008, de unde rezulta ca penalitatile de intarziere calculate la aceasta suma de 34.019,23 lei nu sunt certe, lichide si exigibile.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si avand in vedere dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, Curtea de apel constata ca recursul declarat de debitoare este fondat, caseaza sentinta instantei de fond si respinge cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditoarea SC F G SRL impotriva debitoarei.

Lasati un comentariu

Trebuie sa fiti autentificat pentru a adauga comentariu.