Reincredintare minor. Conditii.

In cazul schimbarii imprejurarilor, la cererea oricareia dintre parti sau a copilului, daca acesta a implinit varsta de 14 ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre parintii divortati si copii.

Masura reincredintarii copiilor minori spre crestere si educare de la unul dintre parinti la celalalt poate fi dispusa ori de cate ori se stabileste ca interesele minorilor o cer, intrucat parintele in ingrijirea careia se gasesc nu le asigura conditiile necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare sub aspect moral si afectiv sau copilul are conditii mai optime de dezvoltare si crestere la celalalt parinte care cere reincredintarea.

Tribunalul Cluj Napoca,

Decizia civila nr.481 din 30 septembrie 2005

Prin actiunea inregistrata, apelanta F. A. a solicitat, in contradictoriu cu intimatul N. I. sa se dispuna reincredintarea minorei N. I. Apelanta a aratat ca prin sentinta civila nr.7122/1998 a Judecatoriei Cluj Napoca casatoria dintre parti a fost desfacuta, minora I. fiindu-i incredintata spre crestere si educare paratului.

In motivarea cererii, apelanta a aratat ca, in prezent paratul nu se ocupa de minora, nu locuieste cu aceasta, ea fiind cea care finanteaza in intregime cresterea si educarea minorei, aceasta fiind foarte atasata de ea. Astfel, conditia esentiala in functie de care instantele judecatoresti au indatorirea sa hotarasca incredintarea minorilor consta in interesul acestora, care urmeaza sa fie stabilit prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere: varsta copilului, conditiile pe care parintele le poate asigura pentru o buna dezvoltare morala, intelectuala si fizica precum si atasamentul dintre parinte si copil. De asemenea, apelanta a mai precizat faptul ca in prezent lucreaza si locuieste in strainatate, insa nu a intrerupt nicio clipa relatia cu fiica sa, careia ii trimite lunar 300 Euro. Paratul nu se intereseaza de soarta fetiteti, nu contribuie la intretinerea acesteia, in prezent aceasta fiind in intretinerea bunicii paterne.

Intimatul a aratat ca ar fi de acord cu admiterea actiunii daca reclamanta ar face dovada ca are o locuinta, un contract de munca din care sa realizeze venituri cu caracter permanent si sa o ingrijeasca ea insasi pe minora.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine:

Instantele judecatoresti, la luarea masurii incredintarii minorilor unuia dintre parinti, sunt obligate sa tina seama exclusiv de interesul acestora, interes care se apreciaza in raport cu varsta copiilor, atasamentul lor fata de unul dintre parinti, garantiile morale si materiale pe care acestia le prezinta, gradul de afectiune ce-l au fata de copil, cu un cuvant instantele trebuie sa aprecieze la care dintre parinti copilul are conditii optime de dezvoltare si crestere, principiu retinut si de catre instanta de fond dar aceeasi instanta nu a interpretat corect acest principiu prin prisma probelor administrate in cauza.

O schimbare partiala a conditiilor care, in ansamblu, au determinat ca incredintarea copilului sa se faca unuia dintre parinti, nu trebuie sa atraga neaparat si revenirea asupra masurii cat timp subzista elementele de baza hotaratoare, care confirma necesitatea ca masura luata in interesul minorului sa fie mentinuta. Luarea copilului de la parintele caruia i-a fost incredintat trebuie sa aiba o temeinica justificare, avand la baza motive puternice, care sa demonstreze ca mentinerea copilului la acel parinte ar avea consecinte daunatoare asupra bunei dezvoltari fizice, cresterii si educarii acestuia sau invers, la celalalt parinte ar avea conditii mai bune cu privire la cresterea si educarea sa.

De asemenea, in cauza s-a mai dovedit ca motivele pentru care, la data desfacerii casatoriei, minora nu a fost incredintata reclamantei, respectiv lipsa unui loc de munca si a unei locuinte, nu mai subzista in prezent deoarece reclamanat a facut dovada ca are venituri indestulatoare si o locuinta corespunzatoare. Din acest punst de vedere se poate afirma cu certitudine ca s-au schimbat conditiile de la data incredintarii minorei.

In ceea ce-l priveste pe parat, acesta recunoaste ca minora nu se mai afla faptic in ingrijirea sa ci se afla in ingrijirea reclamantei. Prin urmare, a se pronunta o hotarare prin care sa nu se acorde incredintarea minorei catre reclamanta si a se mentine astfel formal dispozitiile hotararii judecatoresti prin care minora este incredintata paratului, cu toate ca nici paratul nu respecta dispozitiile acestei hotarari, ar insemna sa se faca abstractie de realitate si sa fie girata o stare defapt contrara celei care ar trebui sa rezulte din hotararea de incredintare.

In legatura cu vointa exprimata de minora referitoare la incredintarea sa, cand aceasta a implinit varsta de 10 ani, este de mentionat, asa cum corect a retinut si instanta de fond, ca aceasta dorinta a minorei trebuie analizata cu multa grija de instante, tinand seama de influentarea psihica a copiilor la acea varsta, in special in perioada de pubertate, astfel ca dorinta lor nu poate avea influenta majora la incredintare, ceea ce trebuie sa primeze, fiind interesul copilului si care se determina in functie de criteriile mai sus mentionate.

Pentru aceste motive, instanta admite apelul declarat  de reclamanta  F. A. impotriva Sentintei civile nr.957/2005 a Judecatoriei Cluj-Napoca, pe care o schimba in intregime, dispunand reincredintarea minorei I. N. catre mama reclamanta.