Contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale. Contestatie decizie de concediere. Consecinte

Concluzia care se desprinde este aceea ca, chiar in cazul concedierii colective art. 74. din C. muncii, prevede ca angajatul concediat are drept de prioritate la angajare pe postul reinfiintat in aceasi activitate numai 45 de zile de la concediere, in cazul concedierilor individuale, nefiind prevazuta o astfel de obligatie a angajatorului.

Curtea de Apel Cluj

Sectia I Civila

DECIZIA CIVILA NR. 4376/R/2012

Prin Sentinta Civila nr. 7290 Tribunalul Cluj a respins actiunea formulata de reclamanta M.M. Impotriva paratei S.C. IP S.R.L. si a fost obligata reclamanta la plata in favoarea paratei a sumei de 2480 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru a hotara astfel prima instanta a retinut urmatoarele:

Conform contractului individual de munca reclamanta a fost angajata pe o perioada determinata de 12 luni in functia de jurist. La data de 18.07.2011, parata a emis Decizia prin care a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei incepand cu data de 22.07.2011, in temeiul art. 65 C. muncii, datorita intervenirii unor imprejurari de fapt si de drept in desfasurarea activitatii dupa cum urmeaza: finalizarea partiala in procent de 90% a lucrarilor pe santierul Cluj, Varianta ocolitoare Cluj-Est, datorita scaderii volumului de munca si datorita reducerii semnificative a activitatii datorata finalizarii in pare a investitiei.

Din declaratia martorei B.C. rezulta ca reclamanta a fost angajata paratei din 2007 in calitate de consilier juridic cu obligatia de a tine evidenta contractelor cu proprietarii de terenuri pentru varianta ocolitoare Cluj Est, redactarii contractelor de munca si cu transmiterea lor catre societatea mama. Aceasi martora arata ca lucrarea pe respectiva portiune a fost finalizata in proportie de 90% si nu mai era nevoie de consilier juridic care sa incheie contracte si sa recruteze personal ci numai de o munca administrativa.

Avand in vedere ca tronsonul 2 al Variantei ocolitoare Cluj-Napoca Est a fost finalizat la finele anului 2009 in cea mai mare parte, fapt care a dus la scaderea volumului de munca si la desfiintarea singurului post de consilier juridic existent in cadrul paratei, datorita imprejurarii ca nu mai era necesar incheierea de contracte cu proprietarii terenurilor si de contracte de munca, ci numai o simpla tinere de evidenta a celor existente si de completare a unor contracte cadru, instanta a apreciat ca masura concedierii dispusa de parata are o cauza reala si serioasa si se incadreaza in prevederile art. 65 C. muncii.

Avand in vedere aceste considerente, respectiv existenta cauzei reale si serioase care a determinat desfiintarea postului de consilier juridic detinut de catre reclamanta, faptul ca acesta nu este singurul intretinator al familiei si ca decizia contestata cuprinde mentiunea privitoare la lipsa locurilor de munca in unitate, cererea reclamantei a fost nefondata si a fost respinsa, avand in vedere prevederile art. 275 C. pr. civ.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta M.M. solicitand modificarea in tot a sentintei in sensul admiterii actiunii, anularea deciziei de concediere, reintegrarea in functia detinuta la data concedierii, obligarea paratei la plata de despagubiri reprezentand drepturile salariale, indexate si majorate, cu dobanda legala incepand cu data de 22.07.2011, pana la reintegrarea in functie, cu cheltuieli de judecata, cu obligarea si la plata cheltuielilor de judecata in recurs.

In motivare reclamanta a aratat, invovcand motivul de recurs prevazut de 304 pct. 7 C. pr. civ. prin raportare la art. 261 pct. 5 C. pr. civ. ca sentinta este nelegala si netemeinica intrucat nu raspunde criticilor de nelegalitate ale deciziei de concediere fata de prevederile contractului colectiv de munca, invocate la punctul 3 in cererea introductiva.

In limita motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. s-a precizat ca prima instanta a evocat in parte dispozitiile legale, normele de drept substantial incidente situatiei de fapt in cauza, dar le-a incalcat in litera sau spiritul lor.

Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel retine urmatoarele:

Desi in opinia instantei de recurs motivarea sentintei de fond nu satisface exigentele impuse de art. 261 pct. 5 C. pr. civ., intrucat chiar daca s-a retinut ca in cadrul unitatii nu sunt disponibile alte locuri de munca corespunzatoare pregatirii profesioanele a reclamantei, nu s-au analizat criticile concrete ale acesteia cu privire la acest aspect, in conditiile in care s-a solicitat modificarea hotararii, iar solutia pronuntata este corecta, Curtea urmeaza sa suplineasca lipsa motivarii din sentinta recurata referitoare la criticile invocare de recurenta.

Astfel, pe de o parte prin Decizia nr. 6/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interes legii s-a statuat (cu caracter obligatoriu conform art. 330 indice 7 al. 4 C. pr. civ.) ca dispozitiile art. 76 lit. d (art. 74 lit. d in numerotarea anterioara) din Codul muncii nu se aplica in cazul concedierii dispusa pentru motive ce nu tin de persoana salariatului in temeiul art. 65 din C. muncii.

Pe de alta parte, atat prevederile din art. 73 lit. a din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate, conform careia”angajatorul va pune la dispozitia reprezentantilor salariatilor justificarea tehnico- economica asupra masurilor privind posibilitatile de redistribuire a personalului”, cat si mentiunea din Hotararea nr. 707/25.03.2011 conform careia “conducerea sucursalei va analiza posibilitatea repartizarii angajatilor care ocupa posturile desfiintate in cadrul altor departamente”, nu implica o obligatie din partea angajatorului de a oferi reclamantei un post vacant, decat in masura in care exista un astfel de post in unitate. Criticile concrete formulate de reclamanta la fondul cauzei in legatura cu posturile de specialist in relatii publice si economist, critici reiterate in recurs, urmeaza sa fie examinate ulterior in prezenta hotarare in cadrul analizei motivului de recurs privind cauza reala si serioasa.

Referitor la primul aspect invocat in limita motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea apreciaza interpretand literal art. 73 lit. a din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate (redat anterior), ca acesta nu prevede obligativitatea angajatorului de a comunica reprezentantilor salariatilor justificarea tehnico- economica a masurii concedierii individuale, ci justificarea tehnico-economica “asupra masurilor privind posibilitatile de redistribuire a personalului”.

Contrar celor invocate in memoriul de resurs, Curtea apreciaza ca incidenta art. 75 al. 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate se poate retine numai in situatia in care se desfiinteaza mai multe posturi de acelasi fel, intrucat numai intr-o astfel de ipoteza se pune problema selectarii angajatilor care urmeaza sa fie concediati pe baza criteriilor prevazute de dispozitia mentionata anterior. Constatand ca in cadrul intimatei exista un singur post de consilier juridic (fiind astfel fara relevanta invocarea dispozitiilor referitoare la analizarea masurilor de reorganizare in raport cu intreaga unitate si nu cu personalul dintr-o sectie, compartiment sau subsunitate), in mod obiectiv intimata nu avea cum sa opereze o selectie a angajatilor care urmau sa fie concediati in sensul art. 75 al. 2 din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Relativ la criticile din recurs privind lipsa cauzei reale si serioase a concedierii recurentei se retine in primul rand ca analiza instantei cu privire la situatia societatii trebuie sa se refere la perioada in care s-a realizat concedierea reclamantei (decizia de concediere fiind emisa in 18.07.2011 in baza unei decizii anterioare a societatii din 25.03.2011), existand posibilitatea ca ulterior activitatea sa se redreseze, acesta fiind de altfel si scopul reorganizarii. Oricum chiar prin raportare la analiza comparativa a organigramelor intimatei din mai 2011 si ianuarie 2012, Curtea constata ca in perioada ianuarie 2010- decembrie 2011 au incetat contractele individuale de munca ale unui numar de 117 angajati ai intimatei, astfel incat in mod evident aceasta si-a redus personalul.

Coroborand dispozitiile martorei B.C. si B.E., Curtea retine ca in concret activitatea reclamantei in cadrul societatii parate consta in incheierea de contracte de inchiriere. Or, in conditiile in care activitatea obiectivului Varianta ocolitoare Cluj-Est a fost finalizata, in mod evident nu s-au mai incheiat contracte de inchiriere si nu s-au mai prelungit contractele existente.

Astfel faptul ca intimata a infiintat doua posturi, unul de specialist in relatii publice si unul de economist nu constituie o dovada in sensul ca nu ar exista o cauza reala si serioasa a concedierii reclamantei. Simpla enumerarea a acestor functii denota faptul ca persoanele care le-au ocupat indeplineau atributii diferite de cele pe care le-a avut reclamanta, care nu avea nici pregatirea necesara pentru ocuparea acestor posturi. Si oricum dificultatile economice cu care se confrunta angajatorul nu il impiedica pe acesta sa efectueze angajari in raport de planul de redresare asumat.

In mod similar, comparand fisa postului reclamantei cu cea a persoanei angajate pe postul de specialist in relatii publice, Curtea constata ca atributiile specifice celor doua posturi sunt in mod esential diferite. De asemenea, avand in vedere activitatea concreta desfasurata de reclamanta, asa cum a fost aceasta descrisa anterior, nici nu era obiectiv posibila o preluare a atributiilor exercitate de catre reclamanta. Mai mult, chiar daca s-ar retine contrariul, angajarea acestei persoane pe durata determinata s-a realizat in data de 03.02.3012 dupa aproximativ 7 luni de la concedierea reclamantei. Or, chiar in cazul concedierii colective art. 74. din C. muncii, prevede ca angajatul concediat are drept de prioritate la angajare pe postul reinfiintat in aceasi activitate numai 45 de zile de la concediere, in cazul concedierilor individuale, nefiind prevazuta o astfel de obligatie a angajatorului.

Referitor la ultimul aspect invocat in recurs, se retine ca apararile paratei in sensul ca o mare parte a activitatii juridice din societate era realizata de o firma de avocatura, au fost formulate pentru a se contura atributiile exercitate in concret de reclamanta, parata nesustinand ca aceste atributii au fost preluate de catre firma de avocatura, si ca activitatea desfasurata de consilierul juridic s-a redus in mod substantial.

Pentru aceste considerente, apreciand ca motivele de recurs invocate nu sunt intemeiate, in temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior si a art. 312 al. 1 C. pr. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat in cauza.

In temeiul art. 274 al. 1 C. pr. civ. se va obliga recurenta, aflata in culpa procesuala, sa plateasca intimatei suma de 1860 lei, cheltuieli de judecata in recurs, reprezentand contravaloarea onorariului avocatial.